
Grupul energetic Tinmar, controlat de omul de afaceri Augustin Oancea, a obţinut 1,1 mld. lei doar din furnizarea de energie electrică în primul semestru, o creştere de 12%, în vreme ce celelalte divizii ale grupului – de combustibili şi gaze naturale – au rămas constante la nivelul de anul trecut.
Circa 70% din businessul Tinmar vin din furnizarea de energie.
La finalul lui 2015, conducerea Tinmar a luat decizia de a separa structura grupului în trei companii diferite în funcţie de obiectul tranzacţionat. Măsura a fost luată ca urmare a dimensiunii considerabile la care ajunsese grupul.
În urma acestui proces de divizare, au rezultat trei companii distincte, toate controlate de Oancea – Tinmar Energy, Tinmar Oil şi Tinmar Gas.
În ultimul an, după reorganizare şi după criza din iarnă de pe piaţa energiei, Tinmar a pierdut unii dintre clienţii mari industriali pentru care era furnizor, printre care NEPI, cel mai mare proprietar de malluri şI birouri din România.
„E o fluctuaţie de clienţi în piaţă, în general pe partea de clienţi non-casnici, unde suntem noi prezenţi în principal. Fluctuaţiile de preţ la energie au determinat şi aceste fluctuaţii de clienţi. Clienţi casnici avem doar câteva mii“, spune Oancea.
Tinmar are o cotă de piaţă de 12% pe piaţa consumatorilor industriali.