Petrom versus Rompetrol. Cine a mers mai bine în 2017

0
1889

OMV Petrom şi Rompetrol (KMG International) sunt primele companii petroliere din România şi, în aceeaşi ordine, cei mai mari vânzători de carburanţi. Ambele grupuri au consemnat creşteri la mai toţi indicatorii în primele nouă luni ale anului.

OMV Petrom şi Rompetrol şi-au anunţat rezultatele la nouă luni, şi chiar dacă o comparaţie între primele două companii petroliere este greu de făcut, din cauza raportării diferite şi a structurii diferite a business-ului, iată cum a evoluat fiecare.

Afacerile

Cele două grupuri petroliere raportează diferit, dar comparaţia se poate face din punct de vedere al tendinţei. OMV Petrom a raportat vânzări de 14,3 miliarde de lei (circa 3,75 miliarde de dolari) în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra nu conţine accizele. Rompetrol a anunţat, la nivel de grup, o cifră de afaceri brută de 6,4 miliarde de dolari, în creştere cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deci creşterea este mai mare decât la Petrom.

OMV Petrom este o companie petrolieră integrată (este singurul producător de ţiţei şi gaze), are o rafinărie iar reţeaua sa de distribuţie conţine benzinăriile Petrom şi OMV din România, Moldova, Serbia şi Bulgaria.Este şi producător de electricitate. Rompetrol, în schimb, este mai mult o companie de rafinare (are două rafinării, dintre care una, Petromidia, cea mai mare din România), nu extrage ţiţei, iar reţeaua sa distribuţie, chiar dacă este extinsă şi ea dincolo de România (Bulgaria, Georgia, Moldova) este doar sub brandul Rompetrol. În schimb, compania are o activitate puternică de trading.

Profitul net

În termeni absoluţi, profitul net al OMV Petrom este mult mai mare decât al Rompetrol.  OMV Petrom a raportat un profit net de 1,87 miliarde de lei (circa 467 milioane de dolari, la un curs de 4 lei pentru un dolar), în timp ce Rompetrol a raportat 77 de milioane de dolari. În ceea ce priveşte însă dinamica, Rompetrol a fost peste din nou peste Petrom. Grupul controlat încă de kazahii de la KazMunaiGas şi-a crescut profitul de peste şase ori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp de compania controlată de austriecii de la OMV a raportat doar o dublare a profitului net în aceeaşi perioadă.

Vânzările de carburanţi

Vânzările totale de produse rafinate ale OMV Petrom au crescut cu 4% în primele nouă luni din acest an, până la 3,86 milioane de tone. Vânzările cu amânuntul au consemnat 56% din acest total. În cazul Rompetrol, grupul raportează vânzările pe segmentul de retail: a înregistrat în primele nouă luni ale anului un volum de circa 2,1 milioane tone carburanți, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aşadar, şi la acest capitol ca dinamică, Rompetrol a fost peste OMV Petrom.

Rafinarea

Pe fondul unei opriri planificate în luna mai a rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, unitățile de producție ale Rompetrol au înregistrat o cantitate de peste 4,2 milioane tone de materie primă procesată în primele nouă luni ale anului (+2%). La OMV Petrom, indicatorul “input rafinare” a consemnat o creştere de 10%, în rafinăria de la Brazi fiind procesate în primele nouă luni ale anului 3,39 milioane de tone de petrol. Pretromidia are o capacitate de rafinare de 5 milioane de tone pe an, iar Petrobrazi de 4,2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.